Deținut de la Penitenciarul Timișoara, cercetat pentru cooordonarea unei rețele de trafic de droguri

Deținut de la Penitenciarul Timișoara, cercetat pentru cooordonarea unei rețele de trafic de droguri
Publicat: 21/06/2013, 12:53
Actualizat: 26/09/2014, 00:47

Un bărbat încercerat la Penitenciarul Timișoara și care ispășește o pedeapsă de cinci ani de închisoare pentru contrabandă cu țigări este cercetat de procurorii DIICOT, fiind suspectat de coordonarea unei rețele de trafic internațional de droguri, șapte persoane fiind reținute în acest caz.

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, bărbatul este suspectat că a constituit și a coordonat o grupare formată din tineri cu vârste între 18 și 20 de ani, toți studenți, care aduceau cannabis din Serbia la Timișoara.

Conform surselor citate, coordonatorul rețelei de traficanți de droguri aduse din Serbia era ajutat în organizarea transporturilor de către iubita lui, care îl vizita în penitenciar.

Bărbatul aflat în Penitenciarul Timișoara a reușit să își pună oamenii pe care îi coordona în legătură cu doi cetățeni sârbi care furnizau drogurile. Aceleași surse mai spun că iubita liderului grupării și-a racolat propriul frate în afacerea cu droguri, acesta devenind, de altfel, unul dintre principalii cărăuși. La ultimul transport, tânărul ar fi fost cel care a adus din Serbia peste un kilogram de cannabis. Drogurile erau cumpărate de la cetățeni sârbi cu 2.000 de euro un kilogram și revândute pe piața din Timișoara cu 10.000 de euro kilogramul.

Procurorii DIICOT și polițiștii de la Crimă Organizată a monitorizat gruparea în timp ce făcea trei astfel de transporturi de droguri, ultimul fiind joi dimineață.

În noaptea de joi spre vineri, cei doi cetățeni sârbi care furnizau drogurile au fost ridicați de către procurori și duși la audieri. În total, zece persoane au fost audiate în noaptea de joi spre vineri, iar procurorii au emis ordonanțe de reținere pentru 24 de ore pe numele a șapte dintre acestea.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Măcelarul din Teheran a murit! Drag popor al Iranului, bucură-te!". Cine sunt iranienii fericiți că...
Reacția virală a unei turiste din Marea Britanie când a văzut cât costă o cafea...
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
VIDEO „Vezi că te bat”. Miron Cozma s-a îmbrâncit cu liderul Asociației Victimelor Mineriadelor, după...
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar...
Cum a aflat Monica Tatoiu că are CANCER! „Pierd un litru de sânge la trei...
ANIMAŢIE. "Nu pot să vă spun ce am văzut, băiatul ardea". Trei prieteni, cursă nebună...
Care este singurul tip de carne complet interzis în România! Ce pățești dacă mănâci așa...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Când intri pe autostradă, dai semnal STÂNGA sau DREAPTA? Ce semnale luminoase sunt impuse de...
Curtea Penală Internaţională solicită mandate de arestare pentru premierul Netanyahu şi Yahya Sinwar - liderul...
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Se schimbă buletinele în România. Când se emit noile cărți de identitate
Ziua din vară când acești nativi dau lovitura. Cine își va schimba viața
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Ei sunt cei trei tineri care au murit în cumplitul accident din Iași. George și...
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este...
Noi funcții Google pentru Android și Maps! Anunțul făcut de companie
×